IP Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” și-a modificat statutul de-a lungul istoriei:

1923 – 1944 – Școală Primară

1944 – 1963 – Școala de 7 ani

1963 – 1967 – Școala de 8 ani

1967 – 1997 – Școala medie de cultură generală

1997 – 2006 – Gimnaziul nr.66

2006 – 2013 – Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”

2013 – prezent – Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”

Scurtă istorie a s. Sîngera 1485-sec. XVIII

 

 Să fim ca râul,

Râul ține minte

Izvoarele din care s-a născut,

Căci viitorul nu deschide ușa

Acelora ce vin fără trecut.

Cu locul de baștină se începe Patria fiecărui dintre noi. Cunoașterea istoriei localității natale este un drept și o datorie a noastră. Sîngera este una din miile de localități românești din Țară care formează istoria ei. Fiecare sîngerean este o părticică din marele organism care se numește Patria.

Sîngera și-a început istoria sa pe timpul domniei marelui Voievod Ștefan cel Mare, când Moldova cunoștea un avânt de dezvoltare politică și economică. Dacă să credem legendei, în urma unei bătălii cu tătarii s-a vărsat mult sânge rău, păgân, care ajungea la gleznele cailor, de aceea și denumirea ei se trage de la „sânge-rău”, Sîngera.

Se spune că după bătălie Ștefan-Voievod i-a chemat la el pe 4 viteji, care s-au evidențiat în luptă și le-a spus: „Vedeți aceste pământuri pustii de pe ambele maluri ale râului Ișnovăț până la Bîc – sunt ale voastre, să faceți sat de răzeși și să apărați mai departe hotarele țării de tătari”.

Să facem o călătorie în timp, în epoca medievală, să găsim legătura dintre legendă și adevăr, să ne deplasăm cu sute de ani în urmă, să aflăm ce mod de viață duceau strămoșii noștri, ce activități sociale și economice aveau loc și să demonstrăm că suntem o parte din acest neam mare și eroic.

Istoria fiecărei localități se începe de la prima atestare documentară. Acest act datează de pe timpul lui Ștefan Voievod: anul 1485 (6993) luna iunie, ziua a 8, Suceava, prin care Ștefan Voievod dă „slugilor” noastre, Malușca, fratelui său, Neicea, lui Cozma Răzvan și fratelui său, Draguș, pentru a lor slujbă credincioasă, pământurile pustii ce se află pe ambele părți ale Vișnovățului pe lângă Bîcu, în fața Sultanii ca să facă sat și neclintită să fie moșia lor, fiilor lor, nepoților și strănepoților și de nimeni neclintit să rămâie”, „le-am dat lor pentru slujba lor pentru țară și să fie în pază în contra tătarilor”.

Documentul ne confirmă unele adevăruri din legendă, dar nu știm dacă acei 4 viteji au făcut sat sau aceasta au făcut-o urmașii lor. Denumirea actuală a localității apare prima dată întru-un document din anul 1600. Este vorba de informațiile modeste ce ni le-a lăsat călătorul turc Evlia Celebi, în lucrarea sa „Cartea călătorului” scrie: „Din acest orășel (Chișinău) noi am sosit în satul Sîngera, pe malul râului Ișnovăț unde am fost primiți cu mari onoruri”.

În sec. XV-XVII putem presupune, că Sîngera era o localitate tipic țărănească. Probabil, la început țăranii erau liberi, răzeși, însă mai tîrziu, în urma politicii tâlhărești a domnitorilor și boierilor, își pierd lotul de pământ, devenind dependenți de ei.

În 1749 Constantin Mavrocordat desființează legarea de glie a țăranilor, care puteau să se răscumpere cu  10 (zece) taleri. Țăranii deveneau liberi ca persoană, dar nu au fost împroprietăriți și au rămas dependenți de boieri. Și în Sîngera țăranii au devenit clăcași, fiind obligați să presteze 24 de zile clacă pe an pe moșiile boierilor, ca în întreaga Moldovă.

În sec. XVIII-a Sîngera reprezenta o comunitate de 40-60 de gospodării, era o moșie în proprietate feudală cu țărani dependenți de boieri.

Dintr-un document din 20 iulie 1763 aflăm că boier în Sîngera era Vel Căpitanul Mihai Hîncu, care a împărțit moșia și țiganii fiicelor sale Catrin, Simca și Maria. Sora mai mare a început un proces de judecată, nefiind mulțumită de împărțeală de zestre a tatălui.  Peste 10 ani (1772) unicul proprietar era boierul Enache Damur.

Despre numărul locuitorilor și categoriile de populație din Sîngera, aflăm din datele recensământului populației din 1771-1773 și 1774 pe timpul stăpânirii militare rusești (Războiul ruso-turc 1769-1774). Aceste recensăminte includeau populația înstărită, boierii și, în primul rând, plătitorii de impozite. Astfel, în Sîngera erau 8 case. Proprietarul moșiei era Ianache Damur și fratele său Andrei Damur,  care era mazil (mici boieri, lipsiți de privilegii sau strângători de biruri). Ei făceau parte din rufeturi (categorie socială scutită de plata birului). Tot din rufeturi făcea parte Ion Călăraș, care era scutelnic la armașul Dumitrache Maimarolu. Vasile Holtuonu și Toader Verdeș erau tiji, mai erau doi aprozi Gavril și Ștefan, care făceau serviciul la divan. Aprozii erau incasatori, perceptori, agenți care-i aduceau la judecată pe împricinați.

În listele recensământului a nimerit și un țigan Grigori, la fel scutit de bir dar nu este indicat cine le era stăpânul. Statutul țiganilor era apropiat celui de rob. Restul populației erau țărani fără pământ, care munceau pe moșia lui Ianache Damur și a celorlalți sus-numiți, care erau și proprietari de pământ.

Indiferent de forma de proprietate, ocupația principală a sîngerenilor era: cultivarea plantelor, creșetrea animalelor, meșteșugurile casnice.

Din documentul din anul 1763 aflăm că pe moșiile fiicelor lui Mihai Hîncu erau iazuri, mori, grădini, pomi, vii, etc.

Sîngerenii duceau un mod de viață patriarhal, fiind uniți în obști, știau să petreacă timpul liber și sărbătorile.

Macovei Valerian,

profesor de istorie

„Caracterul unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât știe însuși profesorul”

(Mihai Eminescu)

Fondat în anul 2006

44 clase
1163 elevi
I - IV: 21 clase
551 elevi
V - IX: 19 clase
514 elevi
X - XII: 4 clase
98 elevi
Director
  • Zavate Valeriu
Echipa Managerială
  • Russu Aliona
  • Ciuntu-Samson Violeta
  • Marciuc Liliana
  • Solomițchi Svetlana